Conducerea Spitalului Judeţean Timişoara a anunțat că va începe o anchetă internă după ce un directorul Institutului Oncogen, care se află în subordinea unităţii medicale, a anunţat că a creat un prototip de vaccin împotriva COVID-19, pe care şi l-a şi administrat.

Imunologul Virgil Păunescu a făcut un anunț în acest sens pe Facebook.

Managerul Spitalului Județean Timișoara susține că nu a fost înștiințat oficial despre activitatea cercetătorului.

Raul Pătrașcu este de părere că, în actualul context, anumite abordări trebuie făcute riguros.

Ancheta ar urma să elucideze dacă Virgil Păunescu a respectat procedurile etice.

“Din nefericire, Spitalul Județean, din a cărui structură face parte centrul oncogenic, este un compartiment al spitalului, nu am fost informat, nici oficial, nici neoficial despre acest proiect de cercetare și despre această intenție a domnului profesor. Sigur, cu toții ne-am dori ca în România să existe un vaccin, însă ceea ce vreau eu să subliniez este că nu se poate pune problema, în acest moment, de existența unui asemenea vaccin. Și aș vrea să fac apel la cetățeni să facă diferența între ceea ce comunica domnul profesor și ceea ce înseamnă cu adevărat un vaccin. Noi credem în capacitatea intelectuală a dânsului, însă vom demara o anchetă internă pentru a verifica în ce condiții s-a făcut această cercetare, dacă s-a injectat sau nu domnul profesor, pentru că acum avem doar declarația dânsului”, a declarat Raul Pătrașcu la Digi 24.

„Trebuie întâi dovedit faptul că un organism este rezistent la infectare. Din cunoștințele mele, domnul Păunescu nu a fost infectat cu COVID, astfel că nu au relevanță cercetările. Pentru a putea face acești pași pentru un studiu, este nevoie de un laborator autorizat, iar la noi în țară nu există alt laborator de acest fel în afară de cel de la Institutul Cantacuzino. Durează, oricum, câteva luni de zile pentru a urma toți pașii pentru un astfel de stiudiu”, a adăugat  acesta.

“Am decis să-mi administrez eu primul vaccinul dezvoltat la Oncogen, să fiu eu primul voluntar. Ca urmare pe data de 14 Aprilie m-am vaccinat cu prima doză, iar în data de 28 Aprilie mi-am administrat a doua doză de vaccin”, a anunţat Virgil Păunescu, care reclamă lipsa finanţării pentru cercetarea sa.

Ziarul Libertatea amintește că șeful clinicii OncoGen este un personaj controversat, fiind cel care, în 2009, promitea 5 milioane de doze de vaccin anti AH1N1.