Ministrul Justiției a declarat, sâmbătă, că a cerut directorului Administrației Naționale a Penitenciarelor o informare de urgență privind ziua liberă de care ar fi beneficiat Liviu Dragnea joi. Șeful ANP a declanșat, la rându-i, verificări la Penitenciarul Rahova.

Ana Birchall a confirmat pentru Mediafax că a vorbit cu directorul Administrației Naționale a Penitenciarelor, căruia i-a solicitat o informare completă în regim de urgență.

În urma acestei solicitări, directorul Administrației Naționale a Penitenciarelor a dispus, la rândul său, verificări la Penitenciarul Rahova, acolo unde este încarcerat Liviu Dragnea, după ce a fost condamnat definitiv, pe 27 mai, la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la Direcția de Protecție a Copilului Teleorman.

Verificările vin după ce în spațiul public au apărut informații potrivit cărora Liviu Dragnea ar fi beneficiat de o zi liberă joi, 31 octombrie 2019, și ar fi ieșit din penitenciarul Rahova, pentru a petrece timp cu cei apropiați.

Nici Administrația Națională a Penitenciarelor și nici reprezentanții Penitenciarului Rahova nu au precizat, în mod oficial, dacă Liviu Dragnea a părăsit sau nu penitenciarul joi.

Potrivit articolului 213 alineatul 2, litera b din Regulamentul de aplicare a legii privind executarea pedepselor:

„(2) Permisiunea de ieșire din penitenciar nu se acordă în cazurile în care deținuții se află în una dintre următoarele situații:
a) nu prezintă suficientă încredere că nu mai comit alte infracțiuni;
b) sunt cercetați sau urmăriți penal în alte cauze;
c) au pe rolul organelor judiciare cauze al căror obiect poate influența conduita și comportamentul acestora pe perioada permisiunii de ieșire din penitenciar;
d) sunt clasificați în categoria celor care prezintă risc pentru siguranța penitenciarului”.

Liviu Dragnea mai este urmărit penal în dosarul „Tel Drum” pentru constituirea unui grup infracţional, abuz în serviciu şi infracţiuni privind deturnarea de fonduri europene, în legătură cu favorizarea companiei în privinţa acordării de contracte. Faptele ar fi fost comise în perioada în care era preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman.

Sâmbătă, premierul Viorica Dăncilă a declarat că nu a vorbit cu Liviu Dragnea, întrebată fiind de jurnaliști dacă a sunat-o fostul lider PSD cât a fost liber.