În ultimele de 24 de ore, polițiștii și jandarmii au depistat 8.553 de persoane care nu au respectat restricţionarea circulaţiei, măsură impusă în contextul stării de urgență, instituite ca urmare a epidemiei de nou coronavirus.

Sancţiunile contravenţionale însumează valoarea de 17.888.495 de lei.

Prin structurile abilitate ale Ministerului de Interne, până în prezent, au fost întocmite 390 de dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, o faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 23.645 de persoane.

Alte 67.268 de persoane se află în izolare la domiciliu, sub monitorizare medicală.

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat marți, că numărul cazurilor de nou coronavirus a ajuns în România la 6.879, în creștere cu 246.

Bilanțul epidemic al deceselor a urcat la 332. O asistentă din Ialomița a fost răpusă de COVID-19.

1.051 de persoane s-au vindecat. De la debutul epidemiei, la nivel național au fost realizate 70.097 de teste.

La ATI, în acest moment, sunt internați 241 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 23.645 de persoane. Alte 67.268 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 709 de cetățeni români au fost confirmați cu SARS-CoV-2 (420 în Italia, 196 în Spania, 24 în Franța, 9 în Germania, 45 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în SUA, 2 în Austria, 2 în Belgia, 2 în Indonezia și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg și Suedia).

De la începutul pandemiei și până la acest moment, 52 de cetățeni români aflați în străinătate au murit (13 în Italia, 13 în Franța, 15 în Marea Britanie, 7 în Spania, 2 în Germania, unul în Belgia și unul în Suedia).

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 11 au fost declarați vindecați: (7 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia).

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 512 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 2.430 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.