Prezență susținută la alegeri, în turul al doilea al prezidențialelor, în diaspora: peste 360,000 de oameni și-au exprimat opțiunile – prin corespondență sau în cadrul secțiilor din străinătate – pînă la ora 21.00.

Este, deja, un nivel cu mult superior celui înregistrat la capătul celei de-a doua zile de votare din primul tur: atunci ajunseseră la urne mai puțin de 300,000 de votanți.

Pînă la ora 21.00, potrivit Biroului Electoral Central, au participat la alegeri, 364,854 de oameni.

Foarte activi s-au dovedit românii din Italia (în ciuda intemperiilor de acolo), Marea Britanie, Germania și Spania.

În România, votarea începe duminică, la ora 7.

Pot vota cetățenii români care au împlinit 18 ani pînă în ziua scrutinului, inclusiv, dacă nu au restricții impuse de justiție.

Votul se încheie la ora 21, cu posibilitatea de prelungire pînă cel mai tîrziu la miezul nopții (în cazul alegătorilor care se află în sediul secției de votare la 21 sau la rînd, în afara imobilului).

Aceeași regulă se aplică în diaspora.

Numărul secțiilor organizate pe teritoriul țării este de peste 18 mii 700.

Lista poate fi consultată pe site-ul Autorității Electorale Permanente, la adresa roaep.ro.

Alegătorii mai pot afla online la ce secție de votare sînt arondați: la registrulelectoral.ro trebuie doar să introducă într-o secțiune a site-ului codul numeric personal și un cod de verificare generat automat.

Numărul total al alegătorilor înscriși în listele electorale permanente este de peste 18,200,000.

În turul al doilea al alegerilor prezidențiale s-au calificat candidații Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă.

Mandatul președintelui României este de cinci ani.