La Alba a început distribuirea măștilor de la Ministerul Sănătății către persoanele defavorizate, anunță Direcția de Sănătate Publică.

Mai bine de 1.700.000 de astfel de măști vor ajunge la cei circa 34.000 de locuitori care se încadrează în categoriile prevăzute de ordonanță.

Vreme de trei zile, joi, vineri și luni, reprezentanții primăriilor din județ vor ridica măștile de la DSP Alba și le vor repartiza, ulterior, locuitorilor cu posibilități reduse, câte 50 de bucăți pentru fiecare, cantitate care trebuie să le ajungă o perioadă de două luni.

Este vorba despre 34.107 persoane identificate ca făcând parte din cele patru categorii sociale defavorizate, adică persoane provenite din familiile beneficiare de venitul minim garantat, ori de alocație pentru susținerea familiei, pensionarii cu pensii de până la 704 lei, inclusiv, și persoanele încadrate în grad de handicap, fără alte venituri decât ajutorul acordat.