Circulația rutieră se desfășoară cu dificultate, duminică, pe DN 1 – Valea Prahovei și pe Autostrada București – Constanța.

Pe Valea Prahovei, traficul este intens pe sensul de coborâre Brașov-București, pe raza stațiunilor Predeal, Azuga și Bușteni.

S-au format coloane la Comarnic, între km 105 și 107.

Pe A2, trec 10 – 15 mașini pe minut.

Polițiștii recomandă șoferilor rute alternative.

Astfel, pentru relația DN 1 Brașov – Ploiești – București sunt posibile rutele DN 1A Brașov – Cheia – Ploiești – București; DN 73 Râșnov – Câmpulung – Pitești – București; – DN 73 Râșnov – Câmpulung – DN 72A – Târgoviște – București sau DN 71 Sinaia – Târgoviște – București.

Pentru autostrada A2 București – Constanța sunt posibile rutele DN 2A Constanța – Hârșova – Urziceni – DN 2 – Urziceni – București sau A2 – DN 3 Lehliu – Fundulea – București.

Polițiștii acționează în dispozitivul de siguranță rutieră pentru fluidizarea traficului atât pe autostrada A2 București – Constanța, cât și pe raza tuturor stațiunilor montane de pe Valea Prahovei.

Șoferii sunt sfătuiți să adapteze viteza la condiţiile de drum, să respecte indicaţiile poliţiştilor prezenţi la faţa locului pentru fluidizarea circulaţiei şi să manifeste o conduită preventivă în trafic. De asemenea, să mărească distanţa în mers, iar în cazul în care încheie coloanele, să pună în funcţiune luminile de avarie, pentru a-i atenţiona pe cei ce se apropie din spate să frâneze din timp.