Traficul rutier este aglomerat, duminică, pe autostrada A1 București – Pitești și pe DN7 Râmnicu Vâlcea – Pitești.

Se circulă în coloană la intrarea în București și în zona Dedulești.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, duminică, pe DN7 Râmnicu Vâlcea – Pitești, valorile de trafic sunt intense.

În zona localității Dedulești, mai mulți participanți la trafic opresc în zona popasului motiv pentru care se circulă în coloană.

De asemenea și între Morărești și intrarea în Pitești se circulă în coloană cu viteză redusă de deplasare.

Și pe A1 București–Pitești, pe sensul către capitală, traficul este intens iar la intrarea în București se circulă în coloană.

Șoferilor li se recomandă să respecte indicațiile polițiștilor aflați în teren pentru fluidizarea traficului rutier.