Președintele Klaus Iohannis susține că România va găsi bani să finanțeze deficitul bugetar uriaș care se preconizează a fi la finalul anului, de cel puțin 7% din PIB.

Pânâ la 15 mai, Executivul ar urma să anunțe un plan clar de sprijinire a companiilor care suferă grav din cauza epidemiei de coronavirus.

Analistul economic Adrian Bența spune că un rol important în sprijinirea economiei îl au băncile private care trebuie să finanțeze zeci de mii de companii care s-au înscris în programul IMM Invest. Statul garantează creditele luate prin acest program, iar dobânda este zero.

“Unele companii nu sunt bancabile. Unele proiecte nu sunt fiabile. Aș vrea, dacă s-ar putea ca Ministerul Finanțelor să roage băncile, fie să aibă o analiză mai laxă, că așa e în criză, fie să se miște un pic mai repede”.


EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În ceea ce privește amnistia fiscală anunțată astăzi de Guvern, Adrian Bența spune că până la apariția hotărârii în Monitorul Oficial anunțul trebuie privit cu rezervă:

“Între aceste comunicate de presă și forma oficială a actului normativ, sunt uneori diferențe mari, chiar contradictorii. Au mai fost amnistii. Din experiență, probabil va funcționa ca cele anterioare, se anulează dobânzile și penalitățile, atenție, cu condiția plății debitului și posibil, cu condiția plății datoriilor curente”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.