Inspectoratul General pentru Situații de Urgență anunță că un autocar s-a răsturnat în Caraș-Severin, localitatea Forotic (DN 57).

În autocar se aflau 16 persoane, transmite IGSU. Șase dintre acestea au fost transportate la spital.

Având în vedere numărul de persoane implicate, pentru gestionarea eficientă a intervenției, a fost activat Planul Roșu la nivelul județului.

Pentru acordarea asistenței medicale de urgență intervin o autospecială pentru transport victime multiple, 2 ambulanțe SMURD și 3 ambulanțe din cadrul Serviciul Județean de Ambulanță. Tototdată, în sprijinul echipajelor se află și 2 mașini de stingere.

Foto: IGSU