Un bărbat a murit, iar o femeie a fost grav rănită, vineri, în Arad, după ce mașina în care se aflau a fost lovită de un tren în care se aflau 22 de pasageri.

Deși călătorii nu au fost răniți, în cele din urmă cu toții au fost luați de pomperi, care le-au asigurat astfel transportul.

Accidentul a avut loc la ieşire din Arad către localitatea Zădăreni. Bărbatul care a murit a condus mașina pe un drum de pe câmp și în timp ce traversa calea ferată fără să se asigure a fost acroșat de trenul care circula pe ruta Arad-Sânicolaul Mare.

La fața locului au ajuns mai multe echipaje de medici, paramedici SMURD, pompieri și polițiști.

Din dispoziția prefectului de Arad, Gheorghe Stoian, șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență ARAD, Cristian Gârbău a spus la dispoziție 2 microbuze pentru cei 22 de călători.

Un microbuz a transportat 16 călători în localitățile de domiciliu, Zădăreni și Bodrogul Nou, iar cel de-al 2lea microbuz a transportat 6 călători la Gara din Arad, pentru a-și continua călătoria cu trenul către Timișoara.