Centura orașului Comarnic va fi scoasă la licitație în această vară.

Pentru restul autostrăzii A3, de la Ploiești la Râșnov, va fi scoasă la licitație proiectarea, iar de la Sinaia spre nord tot traseul va avea un aliniament nou.

La Bușteni, unde inițial s-a discutat de o autostradă-centură precum la Comarnic, s-a decis ca drumul de mare viteză să ocolească stațiunea printr-un tunel.

Sefa Companiei Naționale de Infrastructură Rutieră, Mariana Ioniță, a declarat că, până la 20 iulie, caietul de sarcini trebuie predat colegilor de la achiziții, pentru ca, în această vară, sa fie lansată la licitație proiectarea și execuția variantei ocolitoare Comarnic, lungă de 7 kilometri, la nivel de autostradă.

Totodată, ținând cont de potențialul turistic al Bușteniului, cea mai bună soluție pentru ocolirea statiunii este construirea unui tunel. Ocolitoarea va fi realizată cu bani europeni, iar CNAIR lucrează deja la aplicația pentru fonduri europene.

De la Ploiești și până la intrarea în Sinaia, traseul viitoarei autostrazi A3 va fi păstrat, spune Gabriel Budescu, de la Direcția Inginerie, Studii și Investigații din CNAIR. Doar în zona Bușteniului ar fi trebuit demolate circa 80 de imobile, de la intrare în Sinaia și până la Râșnov se va face un aliniament nou.

Revizuirea Studiului de Fezabilitate, obținerea avizelor de mediu și realizarea Proiectului tehnic ar urma să dureze 36 de luni, iar apoi proiectul ar urma sa mearga direct la licitația pentru execuție.


EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Adriana Sârbu