DISTRIBUIȚI

Actriţa Maria Teslaru s-a stins din viaţă, duminică, la vârsta de 64 de ani.

Teatrul Naţional ‘I.L.Caragiale’ din Bucureşti a confirmat decesul într-un mesaj postat pe Facebook.

”Cu profundă durere, colegii din Teatrul Naţional ‘I.L.Caragiale’ din Bucureşti se despart astăzi de cea care le-a fost colegă şi prietenă, parteneră de scenă şi încântătoare actriţă Maria Teslaru. De la ‘Trilogia antică’ la ‘Burghezul gentilom’, fiecare spectacol în care a jucat din 1990 încoace pe scenele TNB va rămâne atins de talentul şi de harul său. Vocea sa puternică şi caldă va răsuna în continuare în sufletele tuturor celor care au cunoscut-o. Colectivul TNB transmite condoleanţe familiei îndurerate! Dumnezeu să o aibă în pază!”, notează TNB.

‘Atât de superbă, de bună, de minunată…cu umor, talent, inteligenţă, forţă…Mi s-a rupt sufletul când am auzit că a plecat. Azi. Marie, ai luat cu tine toată tinereţea mea de la Piatra Neamţ…pe care am împărţit-o cu tine…om minunat! Frumoasa Marie, cea plină de viaţă…drum bun! Să bucuri cerul cum ne-ai bucurat pe noi! Te iubesc şi Dumnezeu să-ţi ţină sufletul în palma Lui. (…) Of, Doamne! Condoleanţe”, a scris Oana Pellea, într-un mesaj pe Facebook.

Maria Teslaru se născuse la 12 aprilie 1955.