Senatorii au început să dezbată moţiunea simplă intitulată „Democraţia românească în derivă. Cu Vela ruptă, în timp de pandemie”, depusă de parlamentarii social-democraţi împotriva ministrului de Interne.

La ședința de plen, sunt prezenți 71 de aleși.

Semnatarii moţiunii solicită demisia ministrului Marcel Vela susţinând că prin ordonanţele militare emise a fost luat „un lung şir de decizii contradictorii” şi au fost impuse o serie de interdicţii pe care, ulterior, le-a anulat.

Social-democraţii mai susţin că datele despre pandemie au fost „falsificate”.

”Acest grup (de Comunicare Strategică – n.red), aflat sub autoritatea ministrului marcel Vela, falsifică în mod debiberat realitatea prin omisiunea unor informațiine esnțiale ”, se arată în moțiune.

Senatorii PSD apreciază că numele ministrului Marcel Vela este cvasi-sinomin cu „haosul” și că acesta a făcut din amenzi „o taxă mascată pe coronavirus”.

Potrivit acestora, structurile coordonate de Marcel Vela „nu au pregătit ţara pentru pandemie, pentru că au minimalizat riscul de pandemie în pofida avertizărilor OMS (…), nu s-au ocupat de achiziţionarea echipamentelor de protecţie pentru personalul medical şi nu au achiziţionat la timp teste şi aparatura de testare pentru noul coronavirus”.

O altă acuză adusă ministrului Vela şi Guvernului PNL este depunerea cu întârziere a proiectului de lege pentru reglementarea stării de alertă, „întârziere care a determinat trei zile de vid legislativ”.

”Drepturile fundamentale ale cetățenilor români au fost prea puternic lovite de regrelemntările prost făcute, de amenzile nelegale și de excesele autoritare ale ministrului ”Top Gun”. (…) Ministrul Vela trebuie să plece”, se mai arată în document.

Luni seară, ministrul Internelor a spus că moţiunea inițiată împotriva sa va deveni o ocazie pentru a prezenta în Parlament lucrurile pe care le-a făcut în timpul mandatului.

”Nu o iau ca pe o situaţie fatală, extraordinară, deosebită. Este o activitate politică, cum sunt întrebările, interpelările, invitarea la ora miniştrilor. Întâmplarea că această campanie electorală naşte patimi în această perioadă delicată pentru noi toţi, în care trebuie să fim uniţi”, a declarat Marcel Vela, luni seară, la Realitatea Plus.

”Această moţiune simplă este o metodă democratică, politică, parlamentară prin care parlamentarii partidelor de opoziţie au această pârghie administrativă să discute despre un anumit subiect. Din punctul de vedere, indiferent de cuvintele mai mult sau mai puţin elegante din această moţiune pentru mine este un prilej prin care pot arăta ceea ce am făcut, pot arăta ceea ce nu au făcut predecesorii mei”, a adăugat șeful Internelor.


EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.