Candidaţii a 9 partide şi unul independent vor  apărea pe buletinele de vot la alegerile europarlamentare din 26 mai.

Partidele care pot fi votate la alegerile pentru viitorul Parlament al Uniunii Europene sunt:  PSD, PNL, Alianţa Electorală 2020 USR – PLUS,  ALDE, UNPR, Pro România, UDMR, PMP şi Partidul România Unită.

De asemenea, Biroul Electoral a admis şi  candidatura independentei Gregoriana Tudoran.

Doctor în economie, Gregoriana Tudoran este reprezentant al Asociației „Împreună pentru A8”, organizaţie care militează pentru construcția autostrăzii Iași – Târgu Mureș.

În acelaşi timp, BEC a respins candidaturile propuse de Partidul Naţiunea Română, Partidul Oamenilor Liberi, Partidul Democraţiei şi Solidarităţii DEMOS.

Alegătorii, partidele, alianţele politice şi electorale pot face contestaţii privind admiterea sau respingerea candidaturilor până cel mai târziu la data de 12 aprilie.

Candidaturile rămân definitive pe 16 aprilie.

Campania electorală pentru alegerile europarlamentare începe trei săptămâni.