Astăzi a fost anunțată punerea în funcțiune a primelor stații de emisie 5G în București.

RCS & RDS dă startul dezvoltării viitoarei rețele Digi Mobil 5G Smart printr-o zonă pilot 5G în Centrul Vechi din București.

În cadrul unui eveniment organizat în Centrul Vechi al Bucureștiului, cea mai aglomerată zonă a Capitalei României, operatorul de comunicații electronice a oferit jurnaliștilor și reprezentanților autorităților ocazia de a testa facilitățile noii tehnologii.

Demonstrația, realizată în condiții reale de utilizare a rețelei și a telefoanelor mobile Xiaomi compatibile, a fost posibilă cu sprijinul partenerilor de la Ericsson, furnizorii primelor stații de emisie 5G din rețeaua Digi Mobil, și al Xiaomi. DIGI a realizat cu succes teste și cu echipamentele de rețea Huawei (ale cărui terminale au fost, de asemenea, testate), primele urmând să fie puse în funcțiune pentru uz comercial săptămâna viitoare. Ulterior, vor fi testate și instalate și echipamentele partenerului Nokia.

”România este acum pe harta mondială a tehnologiei de ultimă oră 5G disponibile «live», în teren. Aceasta este o veste bună pentru clienții Digi Mobil, care, prin intermediul primelor stații de bază, vor avea chiar de azi acces la servicii de date mobile cu viteze 5G și latență mică. Este încă un pas important făcut de compania noastră spre viitorul convergent al comunicațiilor, după testul pe platforma prototip 5G realizat acum un an. Este momentul concretizării unui proiect la care au lucrat, în ultima perioadă, echipe mixte formate din specialiștii noștri și ai partenerilor noștri. Totul pentru a pune la dispoziția clienților cele mai bune servicii de comunicații mobile, cât mai curând posibil, la cele mai ofertante și accesibile prețuri de pe piață”, a declarat Valentin Popoviciu, vicepreședintele Consiliului de Administrație DIGI | RCS & RDS.

În următoarele săptămâni, primele stații de bază din rețeaua Digi Mobil 5G Smart vor deveni active și în alte localități: Constanța și Mamaia, Oradea, Cluj-Napoca și Iași. Din septembrie, se vor extinde serviciile și în Sinaia, Bușteni, Predeal, Poiana Brașov, Brașov, Timișoara, Craiova și Sibiu. Se vor utiliza echipamente de la principalii furnizori de tehnologie pentru rețele de telefonie mobilă: Ericsson, Huawei, Nokia.

Investițiile prognozate pentru dezvoltarea rețelei vor fi graduale, urmărind și ritmul de adopție a noilor terminale 5G, pe măsură ce acestea vor fi disponibile pentru utilizatori și vor acoperi toată gama de prețuri.

Tot de azi, clienții pot lansa pre-comenzi pentru achiziționarea celor două terminale compatibile cu tehnologiile 5G, VoLTE și VoWiFi: Xiaomi Mi Mix 3 5G și Huawei Mate 20x 5G. Detalii tehnice despre telefoane și prețurile la care pot fi achiziționate sunt disponibile pe site-ul digiromania.ro.