În Argeș a fost convocat de urgență Centrul Local pentru Combaterea Bolilor, după ce a fost confirmată suspiciunea de pestă porcină într-o hală a unei fermă de reproducție și creștere din sudul județului, care numără peste 40 de mii de porci.

Ferma la care a fost confirmată suspiciunea de pestă porcină a mai suferit și anul trecut o pierdere de 30 de mii de animale din același motiv.

Acum, pesta porcină a apărut în zona de reproducție, acolo unde cresc și se înmulțesc peste 40 de mii de porci.

Boala a fost confirmată într-una dintre hale, iar autortitățile au decis să amâne sacrificarea animalelor gestante până la nașterea purceilor.

Directorul Direcției Sanitare Veterinare Argeș, Sorin Sorescu a declarat că după sacrificarea animalelor din hala în care s-a confirmat pesta porcină vor trece la celelalte hale ale fermei.

În total, 42 de mii de animale vor fi sacrificate în ferma din localitatea Slobozia, acolo unde la sfârștiul anului trecut au mai fost sacrificați 30 de mii de porci.