1996 a fost, şi el, un an al schimbării pentru România. După două rânduri de alegeri câştigate fluierând de Iliescu şi partidul său, în vara lui 1996 opoziţia democrată repurta prima victorie, la alegerile locale. În Bucureşti, devenea primar Victor Ciorbea, susţinut de Convenţia Democrată. Fostul sindicalist l-a învins în turul 2 pe fostul tenismen Ilie Năstate, candidat al PDSR-ului.

E drept, Victor Ciorbea nu a stat prea mult la Primărie, pentru că în toamnă a fost desemnat premier.
Se întâmpla după ce, la alegerile parlamentare din noiembrie, Convenţia Democrată Română se clasa pe primul loc, iar Emil Constantinescu devenea preşedinte al României.

România pe care au primit-o pe mână nu era tocmai ușor de guvernat. Preţurile continua să crească. E drept, nu în acelaşi ritm, dar, din nou, banii în circulaţie nu mai făceau faţă. Apare bancnota de 50 de mii.

În 1996, salariul mediu net era de 321.000 de lei, pe atunci, echivalentul a 105 dolari. Cu toate astea, s-au găsit peste 70.000 de români dispuși să plătească cel puțin 13 dolari pentru a îl vedea pe Michael Jackson, din nou, în concert la Bucureşti.

Şi în România se făcea muzică bună. În acel an, Iris lansa „Lună plină”, despre care mulți spun că e cel mai bun album al trupei. Şi tot de atunci avem albumul lui Nicu Alifantis pe versuri de Nichita Stănescu.

Era mijlocul anilor ’90 şi privatizările luau avânt. Cu o singură vânzare notabilă în acel an: Combinatul de Celuloză şi Hârtie din Suceava, pe atunci, cel mai mare producător de hârtie din România.

În cele mai bune vremuri, a avut peste 3.000 de angajaţi, astăzi se numeşte Ambro şi mai are câteva sute. Dar spre deosebire de alte mii de companii devenite private şi închise între timp, măcar aceasta mai există.

În iulie 1996, o premieră pentru România: anchetarea a două bănci, Dacia Felix şi Credit Bank – primele infiinţate după revoluţie, făăa girul Băncii Naţionale. Unul dintre patroni avea să fie condamnat mai târziu la 10 ani de închisoare: Mircea Horia Hossu a fost prins şi extrădat din Franţa abia în 2007 şi a executat jumătate din pedeapsă. Iar pentru Sever Mureşan, faptele s-au prescris.
Credit Bank era condusă de Marcel Ivan, care, pentru devalizarea băncii, avea să facă 2 ani de închisoare.
Anii 90 erau ani de bucurie imensă furnizată de succesele sportului românesc. Nu şi 1996, însă, când naţionala de fotbal cu Hagi, Popescu, Răducioiu şi Petrescu, pierdea toate meciurile din grupă la europeanul din Anglia şi marca doar un gol. Un gol validat. Căci un altul avea să treacă neobservat de brigada de arbitri.

O lună mai târziu, au loc Jocurile Olimpice din Atlanta. Cu un onorabil loc 14: 4 medalii de aur, 7 de argint şi 9 de bronz. Scrima, gimnastica şi de două ori canotajul aveau să ne urce atunci pe primul loc.

Se întâmpla acum 22 de ani.


EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
Post Views: 516