14.000 de români s-au vaccinat azi, transmit autorităţile. 60 au avut şi reacţii adverse, însă minore. Vineri va începe şi a doua etapă de vaccinare iar autorităţile speră ca până în luna septembrie, peste 10 milioane de români să fie imunizaţi pentru coronavirus.

Peste 154.000 de persoane au fost vaccinate până în acest moment în ţara noastră în prima etapă a campaniei care a cuprins personalul medical. De la debutul vaccinării, 544 de oameni au prezentat şi reacţii adverse după imunizare: durere la locul injectării, febra, cefalee sau urticarie.

Premierul Florin Cîţu spune că actuala campanie de vaccinare merge bine şi vrea ca până în toamnă să fie imunizaţi peste 10 milioane de români.

”Ne-am asigurat că vom mai lua 8 milioane de vaccinuri. În acest sens să avem în septembrie 10 milioane 400 de mii de persoane vaccinate, ceea ce înseamnă aproape 70% din ceea ce ne-am dorit și să putem să scăpăm de pandemie”, a declarat Florin Cîțu.

Vineri începe şi a doua etapă a campaniei de vaccinare în care sunt incluse mai multe categorii din domeniile esenţiale. Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că se va vaccina vineri, iar premierul sâmbătă.


EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Lucia Ciocârlie Haranguș