Judecătorii instanței supreme au stabilit ca Liviu Dragnea să fie audiat în dosarul privind angajările fictive de la DGASPC Teleorman pe data de 15 aprilie. Dragnea ar fi trebuit să se prezinte luni la ÎCCJ, însă este internat în spital în urma unei duble hernii.

Magistrații ÎCCJ au decis ca Liviu Dragnea să fie audiat la următorul termen în dosarul DGASPC Teleorman, adică pe 15 aprilie, la ora 11:00. Tot atunci va fi audiată de judecători și Olguța Șefu (fosta directoare a Direcției de Protecție a Copilului Teleorman), și ea inculpată în dosar. Liderul PSD trebuia să fie audiat luni, însă nu s-a prezentat în fața judecătorilor, deoarece este internat în spital, în urma unei duble hernii.

Secretarul general PSD, Codrin Ștefănescu, a anunțat că l-a vizitat pe Liviu Dragnea la spital, iar medicii urmează să decidă, luni, dacă îl vor opera pe liderul PSD.

Dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman (DGASPC) Teleorman, în care Liviu Dragnea a fost condamnat în primă instanță la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare, a fost amânat pe parcursul a mai multe termene de judecată, în urma controverselor referitoare la constituirea completurilor de cinci judecători.

Completul care îl judecă pe Dragnea este format din judecătoarele Enceanu Simona Daniela, Rog Tatiana Lucia, Rus Alexandra Iuliana, Mera Luciana și Popa Rodica Aida. Între timp, unul dintre judecători, Luciana Mera, a solicitat pensionarea, iar cererea i-a fost aprobată de către Consiliul Superior al Magistraturii.

Potrivit Regulamentului de organizare a instanței supreme, conducerea trebuie să tragă la sorți în ședință publică un nou judecător (articol 29), atunci când un membru al completului de 5 este eliberat din funcție. Totodată, este posibil ca, în momentul în care va fi desemnat un înlocuitor al magistratului, dosarul să fie reluat de la zero, chiar dacă nu au fost administrate multe probe până în prezent.