Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat, marţi, un proiect de hotărâre privind implementarea proiectului pilot de transport alternativ Electric Scooter Sharing, în Municipiul București. 1.000 de trotinete electrice vor fi puse la dispoziția bucureștenilor.

Potrivit proiectului, pe perioada acordului, 1.000 de trotinete electrice vor fi puse la dispoziția cetățenilor Bucureștiului. Pentru aceste vor exista, potrivit datelor proiectului aprobat, atât parcări fizice, cât și parcări în format virtual, sau zone desemnate de aplicație în acest sens, arată proiectul.

Proiectul-pilot se va baza pe un dispozitiv discret, montat pe trotineta electrică, cu mai multe funcții, controlat printr-o aplicație de telefon. Aceasta urmează un flux tehnologic ușor și modern spre a ușura interacțiunea cu utilizatorul final, potrivit proiectului.

Principalele obiective sunt diminuarea efectelor poluării aerului asupra mediului și sănătății populației cauzate de emisiile de gaze de eșapament de la autovehicule, încadrarea emisiilor în valorile-limită admise la nivel european, pentru aerul ambiental, fluidizarea și decongestionarea traficului auto general, ridicarea potențialului de utilizare a transportului alternativ, creșterea mobilității urbane, reducerea uzurii infrastructurii, consolidarea imaginii Municipalității, dar și creșterea sănătății locuitorilor din București, după cum se arată în proiectul de hotărâre publicat pe ordinea de zi, mai arată sursa menționată.

Potrivit aceluiași proiect, va fi implementat un sistem de închiriere online, care se va face cu ajutorul dispozitivelor smart. Trotinetele vor fi limitate la o viteză maximă de 24 km/h, motiv pentru care, potrivit prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 195/ 2002 privind circulația pe drumurile publice, acestea nu se vor încadra la categoria moped, respectiv nu se vor încadra la categoriile de vehicule pentru care se eliberează permis de conducere.